Efectele moțiunii asupra prezidențialelor

Efectele moțiunii asupra prezidențialelor

Dacă trece moțiunea de cenzură ne vom afla în situația inedită în care primii trei candidați la prezidențiale, Klaus Iohannis, Dan Barna și Mircea Diaconu, sunt aliați, într-un fel sau altul, la guvernare.

Principalul beneficiar e cel care joacă în apărare, Klaus Iohannis. Atacurile principalilor contracandidați, deveniți asociați la guvernare, nu mai au credibilitate și forță. În același timp, prin căderea guvernului, Iohannis învinge PSD în primul său mandat, după ani de înfrângeri și umilințe. Aici se vede experiența de primar a lui Iohannis: asfaltează cu două luni înainte de alegeri, să fie fresh în mintea alegătorului.

Dan Barna e într-o situație ingrată: dacă USR nu se raliază guvernării poate fi acuzat de neimplicare, în condițiile în care candidatul Barna joacă cartea implicării și îi reproșează lui Iohannis pasivitatea politică, dacă USR se raliază guvernării, Barna va fi practic aliat cu Iohannis și orice atac la acesta e lipsit de credibilitate și devine o probă de politicianism.

Rămâne de văzut ce atitudine vor avea structurile și votanții PSD față de Mircea Diaconu, reprezentantul celor care au dat jos guvernul PSD. Îl vor susține structurile locale și liderii PSD, în speranța că astfel vor câștiga bunăvoința financiară a noului guvern? Îl vor susține militanții și alegătorii PSD? Este foarte posibil. Mircea Diaconu are profil prizabil de către alegătorii PSD, care îl cunosc destul de bine.

După căderea guvernului, PSD nu e o amenințare directă care necesită măsuri urgente și excepționale. Tema următoarelor luni va fi noua guvernare și negocierile pentru noul guvern vor fi pe prima pagină. E de așteptat ca cele trei tabere care se vor afla în centrul negocierilor să profite de acestea pentru a câștiga puncte electorale pentru candidații lor, Klaus Iohannis, Dan Barna și Mircea Diaconu.

Prezidențialele trec în plan secund și principalul beneficiar e Klaus Iohannis. Întotdeauna candidatul în funcție e cel avantajat de un cât mai scăzut interes pentru alegeri. 

Dacă moțiunea de cenzură trece și guvernul e demis, în octombrie și noiembrie subiectul central vor fi negocierile pentru guvernare.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Translate »