În ce condiții ar putea trece prima propunere de guvern

Dacă prima propunere de guvern e respinsă, probabil că PSD va face tot posibilul pentru a amâna votul pentru a doua propunere și evita astfel alegerile anticipate.

Trebuie spus însă că alegerile anticipate nu se declanșează automat, indiferent câte zile trec de la prima respingere și câte respingeri sunt. Pot fi și 15 respingeri în 200 de zile, dacă președintele nu vrea să dizolve parlamentul, nu-l dizolvă.

Însă parlamentarii nu vor risca, cei de la PSD în special. Ei au cel mai mult de pierdut la anticipate. Cu dizolvarea parlamentului în buzunar, președintele poate oricât declanșa anticipate, în funcție de cum stă în sondaje partidul său. Iar sigur președinte nu va fi un pesedist.

Nu e sigur că PSD va acționa ca un monolit, însă e interesul PSD de a-și ține candidatul în cărți pentru turul 2 și de a opri ascensiunea lui Ponta. Dacă Dăncilă e peste Diaconu în primul tur sau chiar ajunge în turul 2, Ponta pierde o bătălie importantă pentru preluarea unei părți din PSD. Ponta e avantajat de o plecare cât mai rapidă a guvernului Dăncilă, în vreme ce PSD speră să țină cât mai mult guvernul în funcție, pentru a-și alimenta baronii cu bani și pentru a păstra șanse prezidențiale pentru Dăncilă. Cum spuneam, nu sunt convins că PSD e foarte unit pe tema asta, dar dizidenții nu au puterea de a ajuta guvernul PNL să treacă. Moțiunea a trecut la limită și guvernul are nevoie de câteva zeci bune de voturi de la PSD pentru a compensa voturile lipsă de la USR și, posibil, UDMR. În același timp crește forța de negociere a lui Ponta, el putând fi și un canal de recrutare a parlamentarilor PSD, dacă îi convinge pe aceștia că are forță, viitor și o oareșce putere de decizie în noua guvernare.

Sunt, astfel, șanse să mai stăm cu guvernul Dăncilă până după turul 1 sau chiar până după turul 2. Indiferent când se va ajunge la votul pentru a doua propunere, aceasta va trece. Numai că la a doua propunere președintele e pe poziții de forță, fiindcă poate șantaja cu anticipatele. Sau chiar le poate provoca, dacă îi sunt utile partidului său.

Cresc șansele lui Diaconu dacă guvernul Dăncilă pleacă înainte de turul 1, cresc șansele lui Dăncilă dacă guvernul rămâne după 10 noiembrie.

Și dacă Dăncilă nu prinde turul 2, ce se va întâmpla cu guvernul după 10 noiembrie? Ar putea Iohannis să pună pe tapet subiectul chiar între cele două tururi? Sunt dispuși pesediștii să o lase din brațe pe Dăncilă după ce iese din cursa prezidențială?

Cel mai probabil, Iohannis va aștepta să treacă turul 2, când, dacă va câștiga, va avea o nouă legitimitate și în față un PSD complet învins.

Dacă Dăncilă intră în turul 2, guvernul său va supraviețui sigur până după 24 noiembrie.

Prima propunere poate trece doar printr-o masivă rebeliune în PSD (pornim de la premisa că USR și UDMR nu vor vota guvernul). E posibil și ca Iohannis și PNL să iasă în față cu un guvern tehnocrat, a cărui respingere e mai greu de justificat, iar, dacă propunerea nu ajunge la vot în parlament, Iohannis oricum se poate afișa cu noul premier desemnat. În orice scenariu, cu premier liberal sau premier tehnocrat, Iohannis va încerca să facă din acesta un purtător de cuvânt al implicării prezidențiale.

Dacă Dăncilă rămâne premier pe toată perioada campaniei prezidențiale, Iohannis va reaminti zilnic că ea e încă premier și o va folosi drept sac de box. Astfel, le cresc șansele ambilor și Diaconu rămâne cu șanse extrem de mici să o depășească pe Dăncilă și Ponta își trece pe răboj un nou eșec politic. Dacă Dăncilă intră în turul 2, pentru Ponta e un dezastru politic. De aceea cred că el se va zbate cel mai mult pentru noul guvern.

Fără funcția de șef al guvernului, Dăncilă nu are nicio șansă la prezidențiale. Structurile PSD din teritoriu nu au niciun motiv să o susțină, iar electoratul PSD votează în general autoritatea, indiferent de ce fel. Diaconu e un nume, are o reputație, cel puțin în rândurile electoratului PSD, Dăncilă nu e nimic dacă nu e premier.

Există și scenariul în care Dăncilă nu prinde turul 2 și nu-l depășește pe Diaconu nici dacă rămâne premier pe timpul campaniei prezidențiale. În acest caz, Ponta e marele câștigător: “V-am spus eu, pesediștilor?”

Trebuie să spunem însă că nu șansele prezidențiale ale lui Dăncilă îi rod acum pe pesediștii din teritoriu. Pentru ei e important să-și negocieze supraviețuirea și puterea sub viitoarea guvernare. Momentan joacă cu Dăncilă, fiindcă ea dă banii.

De notat și că PNL le-a dat deja primul mesaj: va păstra PNDL, pușculița pentru baroni și primari.

Translate »