Me, going full red

13 mai 2019

Unde nu înțeleg eu discursul dreptei:

Ești obligat moral să accepți regulile amorale ale pieței. Și dacă nu vrea plua ta și folosești forța politică? Ce precept moral te oprește?

Pe de o parte, profitul e amoral, pe de altă parte, munca se supune regulilor moralității și să bagi o curbă de sacrificiu pentru economie, PIB și patrie e o datorie morală.

Când vorbim de business, discursul e economic, când vorbim de asistență socială și piața muncii, discursul brusc ia o turnură morală.

Am profit, fac ce vrea plua mea, asta e, dar tu ești obligat moralicește să muncești.

Când e vorba de capitalist, profitul contează, regulile pieței sunt reci și amorale. Ok, înțeleg. Dar nu aceleași legi ar trebui să se aplice și pieței muncii și pieței politice? PIața cere ca tu să sugi plua în pușcărie și să-mi dai mie pianul, vila și piscina. ”A, nu, e imoral!” ”Adică cum? Păi nu e care e mai șmecher? A, sunt reguli? În virtutea a ce? Pen. ce, Năică, pen. ce?”

Acum văd că oamenii sunt mânați la muncă cu citate patriotice și moralizatoare. Păi unde e piața? Unde e decizia rece pe beneficii și costuri? Nu poți să pui placa amoralității când e vorba de capitalist și placa datoriei morale, naționale și general-umane când e vorba de salariat. Adică clasa muncitoare ar trebui să facă sacrificii motivate moral, în timp ce clasa exploatatoare e scutită etic de orice datorii.

Dacă mergem la limita pieței, toporul bate proprietatea privată, familia și societatea. Ideea e să mergem pe convenția negocierii cu bază și șantaj moral. Zic și eu.

Photo by David Clode on Unsplash

Translate »